Nu, nu am uitat de cartea lunii pentru oameni mari, dar mi-a fost greu să aleg. Femei care aleargă cu lupii mi s-a părut cartea perfectă pentru luna martie, dar cum n-ar fi fost ok să scriu de două ori despre aceeași carte, într-un timp atât de scurt, m-am gândit să aleg altceva. Până la urmă, m-am hotărât la 10 minute și 28 de secunde în lumea asta stranie, o carte scrisă de Elif Shafak și apărută la Editura Polirom.

Cartea este tulburătare din toate punctele de vedere, mai ales că e scrisă și de o scriitoare cu un dar aparte. Despre Elif Shafak am mai scris eu aici, într-un articol în care recmandam una dintre cărțile ei pentru copii. Aceasta, însă, e diferită și am ales-o și pentru că tot o femeie este în rolul principal – m-am gândit eu la luna martie ca la un fel de lună a femeilor – dar și pentru că, deși cuprinde în ea multă durere și multă neputință, e și un adevărat izvor de lecții prețioase.

Cartea începe dur, comunicându-ne, încă din primele rânduri, că personajul principal al cărții, o prostituată pe nume Leila Tequila, a murit. Asistăm, mai departe, la un fel de derulare, mai mult sau mai puțin rapidă, a vieții Leilei, pe parcursul ultimelor 10 minute și 38 de secunde, timp în care creierul ei încă prezintă activitate, în ciuda faptului că inima a încetat să-i bată. Practic, autoarea ia ideea conform căreia, atunci când murim, ne trece toată viața prin fața ochilor și ne prezintă cele mai importante momente din viața Leilei din această perspectivă. Îi iese o lucrare desăvârșită și mi-a plăcut, în mod deosebit, cum primul moment prin care trece e fix nașterea. Ajungem, astfel, de la o Leila adultă și prostituată la bebelușa Leila și mă gândesc aici la cât de diferită ar fi lumea dacă ne-am aminti, în momentele potrivite, că toți am fost cândva copii.

Citind cartea, am avut senzația că autoarea a ales fix acele momente de cotitură, în care anumite întamplări au transformat-o și au adus-o pe Leila în acel punct în care să zacă, moartă, într-un tomberon; momente în care, dacă lucrurile s-ar fi desfășurat diferit, viața ei ar fi putut lua o turnură diferită și întâmplări care, la vremea lor, trec neobservate sau nu li se acordă prea mare atenție; momente care ne fac să relectăm profund la propria noastră viață sau la acțiunile pe care le facem în prezent și care îi influențează pe alții, în special pe copii.

Cartea nu e una pe care ne dorim să o citim pentru a afla deznodământul, ci, mai degrabă, pentru a înțelege viața și oamenii. Altfel, știm deja că Leila e moartă și știm și că nu e o cartea în care oamenii ar putea învia sau cine știe ce ființe magice ar putea să-i ajute. Ea prezintă realitatea fix așa cum e ea și o citim nu cu speranța că ar putea fi salvat personajul principal sau lucrurile ar putea lua vreo altă întorsătură, ci din dorința de a înțelege; ne dorim să înțelegem de ce Leila e moartă, de ce a ajuns prostituată sau de ce a rămas prostituată și, poate, ne dorim să înțelegem cum să nu distrugem, la rândul nostru vieți. Propria noastră viață sau viețile altor oameni.

Prin felul în care e construită, dar și prin tot ceea ce cuprinde, cartea e plină de neputință, un sentiment cu care eu nu mă împac deloc bine. Pentru că e inspirată din fapte reale, ne confruntăm cu neputința pe care o resimte spectatorul martor la lucruri pe care nu le poate influența. În plus, trăim și neputința fiecărui personaj în parte. Anumite bucăți din carte s-ar putea să ne înfurie, dar, în același timp, vom (re)descoperi admirația pentru tot ce înseamnă un om, lucru care o face extrem de valoroasă. În plus, cartea are darul de a ne face să apreciem mai mult ce avem, dar și de a ne deschide ochii pentru a îi vedea, cu adevărat, pe cei care suferă. În acest sens, mi-au plăcut, în mod special, cuvintele de mai jos:

Un roman luxuriant, senzual… Unul ce le împrumută o voce oamenilor pe care nu-i vedem, pe care ne ferim să-i atingem, celor abuzați și distruși, țesând cântecele lor dureroase într-o pânză minunată.

Financial Times

Aș completa eu cu faptul că, uneori, acești oameni pe care nu-i vedem nu arată într-un anume fel, cum îi descoperim în carte. Uneori, dramele se petrec sub ochii noștri, ascunse în trupul unor oameni care par normali, după standardele societății în care trăim, care se îmbracă normal și vorbesc normal și care nu ies în evidență în vreun fel. Poate tocmai pentru că știu că, dacă ar face-o, s-ar lovi doar de ziduri tari și încrustate cu spini ce pot provoca doar durere. De fapt, scriind acestea, am realizat că toți arătăm normal la început și abia apoi ne construim într-un fel sau altul, influențați puternic de mediul în care creștem și de oamenii cu care interacționăm

Recomand cartea din toată inima, cu mențiunea că, pentru anumite persoane, care au trăit abuzuri fizice sau verbale, întâmplările povestite ar putea constitui un trigger puternic. Se găsește în majoritatea librăriilor, dar și pe polirom.ro.

Desigur, la final, nu pot să nu las și un citat din carte. Mi-a fost foarte greu să aleg, sunt multe vorbe înțelepte aici, dar m-am oprit, până la urmă, la unul în care cred și eu puternic și care, sunt destul de sigură, ar putea îmbunătăți sau salva vieți. Nu, nu vorbesc doar despre viețile oamenilor triști sau deprimați. Putem înlocui cuvântul depresie cu (aproape) orice alt cuvânt.

„Lumea îi spunea întruna să lupte cu depresia. Dar am senzația că, imediat ce vedem ceva ca pe dușmanul nostru îl facem mai puternic. Ca un bumerang. Îl arunci și, când vine înapoi, te lovește cu o forță egală. Poate că ai nevoie să te împrietenești cu depresia ta. […] ia gândește-te: un prieten e cineva cu care poți să te plimbi pe întuneric și de la care poți învăța o grămadă de lucruri. Dar știi și că tu și prietenul tău sunteți doi oameni diferiți. Tu nu ești depresia ta. Ești mai mult decât dispoziția ta de azi sau de mâine.”

Elif Shafak, 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie, Editura Polirom, București, 2022, p.251.

Atât pentru azi. 🙂

Dacă doriți sa descoperiți cărțile alese pentru lunile ianuarie și februarie, o puteți face aici și aici.

Sursă foto – arhivă personală