Lecția despre răbdare

Fotografie de Akil Mazumder pe Pexels.com

Eu nu sunt, sau nu mă consider a fi o persoană cu prea multă răbdare. Sunt mai degrabă impulsivă și nerăbdătoare. Sau, poate, nu știu prea bine ce e răbdarea, având în vedere faptul că destul de mulți oameni spun despre mine fix invers.

Știu, însă, că, mai ales în prezent, e nevoie mai mult ca oricând să avem răbdare, iar ultimele luni au fost un test foarte greu la acest capitol, test care încă nu s-a terminat. Mai știu și că se spune despre copii că sunt tare nerăbdători, lucru parțial adevărat, din punctul meu de vedere. Spun asta pentru că pe cât de nerăbdători sunt, pe atât de ușor se adaptează la nou și, de multe ori, mi se pare că noi, oamenii mari, nu avem răbdare și nu copiii. Da, dacă pui un copil într-o mașină și îi spui că va merge la mare dar trebuie să stea acolo, nemișcat în următoarele trei ore, cel mai probabil nu va sta. Același lucru e valabil și în autobuz, sau în oricare alt loc sau context care implică așteptare. Totuși, dacă umpli acest timp cu o activitate plăcută, așteptarea nu va mai fi o problemă, de cele mai multe ori.

În orice caz, e bine să exersăm răbdarea, încă de mici; să învățăm că e nevoie de timp pentru a crește, sau pentru a ne înconjura de lucruri frumoase și să înțelegem cam cum funcționează lumea. Întâmplător, sau nu, noi am tot făcut asta în ultimul și voi povesti mai jos despre patru modalități în care putem descoperi răbdarea:

  • Cărțile despre călătoriile lui Erus, în special Erus și Valea Răbdării, scrise de Alec Blenche. Am mai povestit despre ele, la modul general; sunt patru cărți minunate, pentru copilași cu vârsta de peste cinci ani, sau chiar mai mari, iar cartea despre răbdare este cea mai frumoasă dintre toate pentru că acolo întâlnim două personaje haioase și foarte interesante, pe nume Pac și Mac. Atât de captivanți sunt cei doi iepurași că, deși nu a rezistat să asculte toate cărțile, fiind mult prea grele pentru ea, fetița mea, Maria, este și ea înnebunită după ei, la doar trei ani.
  • Plantarea unei semințe, îngrijirea acesteia și urmărirea dezvoltării ei reprezintă un minunat exercițiu de răbdare și înțelegere a lumii înconjurătoare, prezentat în detaliu și în cartea de la punctul următor. De menționat că ideal ar fi să putem planta ceva comestibil, pentru a putea gusta la propriu din rezultatul muncii noastre. Noi avem doar plante aromatice pentru că acesta e maximul pe care îl putem obține în balconul nostru.
  • Cartea despre Pac și Mac, scrisă tot de Alec Blenche și fără legătură directă cu seria Erus, în sensul că poate fi citită și de una singură, doar că nu va fi la fel de savuroasă. Altfel, mi se pare incredibil felul cum autorul a putut scrie atât de multe pagini despre, de fapt, spanac, pentru că deși, aparent, Pac și Mac sunt personajele principale, mie vedeta cărții îmi pare a fi spanacul. În orice caz, cartea e minunată – a părut recent la Editura Univers – și, din nou, deși adresată copiilor mai mari, a cucerit-o chiar și pe Maria, chiar dacă înlăuntrul ei găsim mai multe cuvinte decât poze. De fapt, atât de mult i-a plăcut, că, atunci când mai aveam de citit doar ultima parte, fetița mică a plâns destul de tare pentru că dorea să o terminăm neapărat atunci, chiar dacă era târziu și tuturor ne era somn – presupun că mai are ceva de exersat la capitolul răbdare. 🙂
  • Ouăle Dino de la Keycraft. Principiul e simplu și interesant – ouăle nu sunt pentru joacă, sau cel puțin nu imediat, ci se pun în apă și în 24-48 de ore se vor crăpa și va ieși din ele un pui; în următoarele 12-14 zile puiul va fi lăsat tot în apă, continuând să crească. Le-am oferit copiilor mei două astfel de ouă ieri, de dimineață. Maria a protestat ușor, la început, pentru că ea credea că îl va pune în apă și imediat va ieși puiul din el. Tudor a înțeles mai repede despre ce este vorba, dar, la început, au așteptat amândoi lângă paharul cu apă și ou. Ulterior s-au desprins, dar nu au uitat nicio clipă să își verifice oul și să se asigure că e în regulă, iar Tudor mi-a mărturisit că acesta e cadoul lui preferat dintr-o serie de trei cadouri despre care voi povesti cu altă ocazie. Recunosc că treaba asta m-a uimit. Mă așteptam să îi placă, dar nu mă așteptam să fie preferatul,având în vedere că implică așa multă așteptare.
  • Cartea Promisiunea rămâne Promisiune, o carte specială pentru mine, despre care am scris aici.

Într-un final, orice activitate care implică așteptare și are ca rezultat ceva frumos este o lecție minunată despre răbdare, o lecție pe care nu ar trebui neapărat să le-o predăm copiilor, ci să o învățam alături de ei. Uneori, așteptarea chiar poate să fie teribil de grea, iar în acele situații e mai bine să facem ceva util/plăcut, cum ar fi să citim o carte, decât să așteptăm, pur și simplu. Alteori e bine să așteptăm și să privim. S-ar putea să descoperim lucruri minunate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close