Top 7 cărți pentru părinți

Când am scris articolul de ieri, despre cum ne pregătim pentru venirea bebelușului, am constatat cu dezamăgire că eu n-am niciun articol cu recomandări de cărți de parenting. Da, e câte una, pe ici pe colo, dar, la cât m-am lăudat că am citit, nu cred că-i suficient. Prin urmare, m-am hotărât să fac o listă cu acele cărți despre care eu am simțit că m-au ajutat cel mai mult. Până acum.

O carte despre somn

Prima pe listă și, din păcate, necitită de mine la momentul oportun, este o carte despre somnul bebelușilor. Aleg să încep cu ea deoarece somnul copilului meu a fost și prima și cea mai mare problemă a mea. E o carte tare blândă, așa cum și titlul sugerează – Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și al copiilor mici ( Sara Ockwell-Smith) – care îți dă, pur și simplu, o stare de bine și care, cu siguranță, mi-ar fi schimbat viața dacă aș fi citit-o pe vremea când dormeam între 3 și 5 ore din 24 și nici alea legate.

O carte despre mâncare

A doua carte importantă este și ea cunoscută de mine destul de târziu și doar fetița mea cea mică a beneficiat de pe urma învățămintelor extrase din ea. Între timp ajunsesem și eu la multe concluzii, în urma experiențelor avute cu băiețelul, iar această carte mi-a întărit și aprofundat convingerile, dar mi-a și oferit noi revelații. Cartea se numește Copilul meu nu mănâncă și este scrisă de Carlos Gonzales. Dacă doriți să aflați mai multe despre ea, vă recomand acest articol dar și acest interviu cu autorul.

O carte pentru sufletul mamei

Cea de-a treia carte n-a fost citită prea târziu, dar bine era dacă o descopeream chiar și mai devreme. Da, cartea asta mi-aș fi dorit să o citesc înainte de nașterea primului copil. Se numește Parinti liniștiți, copii fericiți ( Dr.Laura Markham)și e o adevărată comoară. Aș zice că e cea mai bună carte pentru mame deoarece prima și cea mai importantă condiție pentru ca bebelușul să fie bine e ca mama să fie bine. Dacă mama nu e ok, ea nu își va putea îngriji copilul așa cum are nevoie, iar această carte oferă mult sprijin și este gândită pentru mame chiar și când vorbim de cele mai mici detalii – de exemplu, este structurată în subcapitole foarte scurte care pot fi citite rapid în acele pauze minuscule pe care le avem.

O carte despre frați

Pe locul patru se află o carte cu care deja trecem în etapa următoare, adică la al doilea copil. Părinți liniștiți, frați fericiți (Dr.Laura Markham) m-a ajutat enorm în a crea condițiile pentru o relație cât mai bună între copiii mei și cred că m-am descurcat destul de bine. Mai multe resurse pentru frați găsiți aici și aici.

O carte pentru atunci când simți că nu mai poți

Cum să crești un copil energic. Ghidul părinților cu copii independenți, determinați și sensibili. (Mari Sheedy Kurcinka) este o carte pe care aș recomanda-o tuturor părinților care simt că nu-și găsesc locul între ceilalți părinți și că mereu copilul lor e mai într-un fel sau altul decât alți copii. Este, de asemenea, cartea pe care, cred eu, ar fi bine să o citească și educatorii și am scris mai multe despre ea aici.

O carte despre joacă

Rețete de jocuri (Lawrence J.Cohen, Editura Trei) e o altă comoară care, fix așa cum sugerează titlul, ne învață cum să ne jucăm. Pentru că cei mici au nevoie ca noi, oamenii mari să ne jucăm cu ei, iar noi fie am uitat cum se face, fie n-am știut niciodată. Apoi, cartea ne vorbește și despre puterea terapeutică a jocului sau despre cum putem rezolva diverse probleme prin jocuri specifice. Am scris mai multe despre ea aici.

O carte pentru atunci când ai nevoie să te ierți și să te vindeci

Ultima carte aleasă este o carte pentru toți părinții care au nevoie să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, dar și să se ierte. Cartea Nu există părinte perfect, scrisă de Isabelle Filliozat și publicată în cadrul colecției Educație cu blândețe (Editura Univers), coordonată de Ioana Chicet-Macoveiciuc este, cu siguranță, deopotrivă răscolitoare și eliberatoare. Găsiți aici o prezentare în detaliu și un fragment din carte.

Toate aceste cărți promovează o educație cu blândețe și au la bază respectul și iubirea pentru copil, dar și pentru părinți. De asemenea, toate prezintă studii de caz relevante și adevărate. Alături de ele mai sunt multe, poate chiar prea multe, aș îndrăzni să spun. Un părinte poate fi copleșit de oferta de pe piață și poate chiar să facă alegeri greșite. Titlul unei cărți nu avertizează mereu asupra grozăviilor care pot fi întâlnite înăuntru pentru că da, există chiar și cărți în care ni se spune cum să ne lovim copiii. Asta ne arată că mereu trebuie să trecem informația citită printr-un filtru personal. Oricât de bune recomandări ar avea o carte nu putem și nu trebuie să facem tot ce scrie în ea, ci să extragem ce ni se potrivește nouă și, apoi, să adaptăm la realitatea noastră. Fiecare copil e unic. Fiecare părinte e unic. În același timp, ne și asemănăm destul de tare, iar cărțile astea pot fi un sprijin de nădejde în nopțile când copilul nu adoarme sau în zilele în care nu se dezlipeste de noi și nici vreun alt ajutor nu avem. Apoi, chiar și când ne e bine, ele ne ajută să ne fie și mai bine. 🙂

Ultimele două cărți (Rețete de jocuri și Nu există părinte perfect) se gasesc, din câte știu eu, în toate librăriile mari sau pe site-ul editurilor. Celelalte pot fi cumpărate de aici, dar, din ce am văzut, se mai găsesc și în alte librării, sau pe Emag.

Sursa foto – arhiva personală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s