O planetă mai sănătoasă în 20 de pași – a doua provocare

Am vrut să abandonez acest proiect. M-am simțit mică și neputincioasă și m-am gândit că acest proiect, la fel de mic și el, nu e nici cât un punct în lumea asta mare. Ce sens are să oprim noi lumina sau să reciclam, cand la cativa kilometri de noi se aruncă bombe care fac atât de mult rău? Totuși, nu e corect față de copiii mei să fac asta. Așadar, oricât de greu ar fi, mergem înainte.

Mergem înainte tot cu ceva greu pentru că, că, înainte să plecăm din București, am trăit ceva care m-a și i-a marcat profund. După cum am mai spus și în trecut, noi locuim într-unul din cartierele verzi ale Bucureștiului. Ne trezim dimineața cu ciripitul păsărilor, avem foarte mulți copaci în care mai vedem, din când în când, câte o veveriță, avem și multe flori… Frumusețea cartierului a fost umbrită de gunoaiele care par să nu se mai termine, dar e posibil să existe speranță. În ultimele săptămâni am văzut că au început mai multe acțiuni pe acest plan. Încă insuficiente, după cum aveam să descoperim în timpul unei plimbări.

Era după-amiaza și ieșisem toți trei să luăm o gură de aer proaspăt. Era mai frig decât crezusem și eu nu aveam căciulă. Le-am spus copiilor că e nevoie să ne întoarcem acasă, dar ei au insistat să mai stăm. Maria mi-a dat eșarfa ei și ea și-a închis mai bine geaca. Mi-am pus-o pe cap ca să mă protejez de vântul rece, și am continuat plimbarea. Cartierul e frumos. Avem ce vedea.

Fotografie de John Napier pe Pexels.com

Am mers o vreme și ne-am oprit atunci când am văzut ceva colorat zbătându-se în grădina unui bloc. Aveam să descoperim că era o frumoasă ciocănitoare. Se prinsese într-o plasă verde – din aceea folosită pentru gazon. Copiii m-au implorat să o salvez, dar eu nu prea știam ce să fac. Atunci când vine vorba de astfel de situații sunt destul de stângace, deși îmi pare tare rău de viețuitoarele care suferă. Acum îmi era și un pic teamă. Până la urmă, era totuși o ciocănitoare și, cu siguranță, avea un cioc puternic. M-am uitat în jur, n-am văzut pe nimeni. Am zis să evaluez situația, am avut noroc să găsesc deschisă poarta grădinii și am intrat. M-am apropiat ușor și-am încercat să o prind. Pasarea a început să se agite și-a încercat să mă ciupească cu ciocul. A zburat. Nu mult, că n-avea cum. Cam o jumătate de metru. Plasa s-a prins într-un copac și a rămas agățată acolo. Am încercat din nou să mă apropii, dar s-a agitat și mai tare, țipa foarte tare și nici nu mai ajungeam bine la ea. Nu aveam cum să o prind. Am ieșit din gradină, am constatat că era trecut de ora 16 și singura asociație pe care o cunoaștem- Visul Luanei – își terminase programul. Copiii erau speriați și agitați, mă implorau și mai tare să o salvez. Nu știam ce și cum să fac. Ne-am îndepărtat puțin pentru a căuta ajutor. Am întâlnit un domn care era la plimbare cu cățeii. Vorbea cu o bătrână. I-am cerut ajutorul. A părut destul de sceptic, dar bătrâna a zis că ține ea cățeii și l-a îndemnat să meargă. Domnul a venit cu noi și a reușit să dea pasărea jos. Ciocanitoarea era foarte agitată și țipa foarte tare. Domnul a zis că avem nevoie de ceva cu care să tăiem plasa. Rucsacul nostru e dotat cu de toate, aveam un briceag din acela mic care are și foarfecă și multe alte minunății, soțul meu îl folosește să le cioplească bețe copiilor. I l-am oferit domnului și fix atunci a trecut pe lângă noi o doamnă mult mai curajoasă decât mine. S-a oprit, a reușit să imobilizeze ciocănitoarea și a ținut-o cât domnul a tăiat plasa. A fost o treabă extrem de dificilă. Avea plasa înfășurată de câteva ori în jurul gâtului, avea ghearele și aripile prinse în ea. După un timp care a părut o eternitate, au reușit să o elibereze și au devenit eroii noștri. N-am făcut poze și n-am filmat. N-am putut. Eu și copiii am urmărit cu sufletul la gură ce se întâmpla și toți cinci ne-am bucurat tare atunci când pasărea a zburat. Tudor a remarcat că, atunci când a zburat, țipătul i s-a transformat într-un fel de cântec. Ca și cum ne-ar fi spus mulțumesc, a zis el.

Da, ne-am bucurat, dar copiii au rămas și în alt fel marcați de experiență. Tudor era trist pentru că, deși această pasăre a fost salvată, cel mai probabil vor suferi și altele. Amândoi au fost foarte categorici atunci când mi-au spus că vor neapărat să strângem gunoaiele din cartier. Nu e prima dată când îmi spun asta, dar de data aceasta nu am mai putut să îi refuz. Cred și sper că sunt destul de mari încât să nu se pună în pericol dacă strâng un gunoi de pe jos. Le-am promis că voi lua mereu mănuși la noi, le-am promis că voi cumpăra și unele pe masura lor. Mă voi tine de cuvânt. Între timp am plecat la țară, dar ei n-au uitat. Nici eu și nici ei nu vom uita. Suferința acelei păsări a fost prea mare ca să o putem uita.

De la această experiență pornește și provocarea acestei săptămâni. Nu doream să fie una atât de grea, dar nu o pot îndulci. Dacă copiii mei pot, cu siguranță și noi, oamenii mari, putem. Cu siguranță pot și alți copii. Așadar, provocarea săptămânii e să strângem măcar un gunoi aruncat de alții. Pentru că astfel s-ar putea să salvăm o viață. Noi știm pentru că noi am văzut cu ochii noștri cum gunoiul oamenilor rănește.

Dacă doriți să înțelegeți mai bine experiența și dorința noastră, vă recomand să vedeți filmele cu și despre planetă de pe Netflix. Probabil mai sunt și altele pe care eu nu le știu. Recomand ce cunosc. În orice caz, atunci când mi-am făcut abonament la Netflix, pentru seria Planeta Noastră l-am făcut.

Între timp au mai apărut și alte filme. Toate foarte frumoase, triste și pline de speranță în același timp. Noi am mai văzut și Minunile Recifului despre care am scris aici.

De asemenea, am văzut și David Attenborough. O viață pe planeta noastră. Este pentru copii care au peste 7 ani, are audio în limba română, dar nu e la fel de spectaculos ca celelalte – precizarea asta e pentru copii. Îl recomand copiilor care le-au văzut deja pe primele, dar și, neapărat, tuturor adulților.

Tot pe Netflix, mai avem România neîmblanzită.

De asemenea, în seria cu Paxi – pe care o găsiți pe YouTube – copiiilor li se spune și despre cum putem proteja planeta.

Blippi, tot pe YouTube, vorbește despre reciclare:

Nu în ultimul rând, găsim informații despre reciclare și în desenele educative Fixiki, dublate în română.

Desigur, la final, copiii mei vă spun și ei câteva cuvinte într-un material pe care am reușit să-l facem chiar și aici, la țară, doar cu un telefon la îndemână. Pentru că era important pentru ei să transmitem mai departe provocarea săptămânii. Așadar, vă invităm să ne fiți alaturi și, împreună, să strângem măcar un gunoi aruncat de altcineva și să salvăm o viață. Pentru că da, ceea ce vedem în filme, se petrece și aici, aproape de noi. Puținele viețuitoare care se găsesc în orașe sunt în pericol din cauza gunoiului nostru.

Sursa foto – Pexels.com

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s