Probabil că unul dintre cele mai comune sfaturi ale psihologilor este acela prin care suntem încurajați să înlocuim gândurile negative cu unele pozitive. Desigur, asta presupune și o analiză în cadrul căreia să descoperim acel ceva pozitiv care poate înlocui negativul.

Azi e vorba despre „Nu pot!” și despre cum aceste două cuvinte chiar ne pot împiedica să actionăm inclusiv în acele situații în care am putea. De fapt, mulți psihologi, între care și dr.Edith Eger pe care o apreciez foarte mult, susțin că întotdeauna putem și întotdeauna avem de ales. M-am bucurat, citind asta, să constat că o idee asemănătoare am regăsit-o mai demult, într-o carte pentru copii. Cred că e foarte util ca cei mici să învețe despre puterea cuvintelor și a gândurilor bune, mai ales că, din punctul meu de vedere, acest „Nu pot!” nu e ceva cu care ne naștem, ci e ceva ce învățăm. Cei mai mulți copii se nasc curajoși și cu o dorința uriașă de a cunoaște lumea în profunzime și de a experimenta. Ei sunt si foarte determinați și rareori îi oprește vreun obstacol. E suficient să urmărim un copil care învață să meargă și să vedem cum, deși cade de nenumărate ori, continuă să se ridice. Totuși, noi îi impiedicăm adesea (uneori pe bună dreptate, pentru a îi proteja de pericole reale) să facă lucruri și le spunem sau le dăm de înțeles că nu pot face un lucru sau altul. Spunându-i copilului „nu poți!” îl învățăm să spună, la rândul lui, „Nu pot!” și acest „Nu pot” se poate dovedi a fi destul de greu de înlăturat ulterior. Ar fi mai bine să-i explicăm copilului de ce nu îl lăsăm să facă anumite lucruri și să insistăm asupra faptului că în timp va învață să facă tot ce își dorește.

Cartea despre care scriu azi se numește Micuța Alexia și nu-poții ei, este amuzantă și frumoasă și e una dintre cărțile foarte iubite de copiii mei. Este scrisă de Adriana Mitu și a apărut la Editura DPH în 2019. Ilustrațiile lui Șerban Andreescu sunt minunate, se potrivesc perfect cu textul și fac cartea și mai distractivă și atractivă pentru copii.

Cartea îi învață pe cei mici despre uriașa încărcătură pe care o au cuvintele noastre – în acest caz „nu pot” – și despre cum încărcătura asta devine o povară din ce în ce mai mare pe masură ce continuăm să spunem „nu pot”și să credem în asta. Mai mult, îi învață despre cum apar aceste convingeri greșite, despre lucrurile pe care le ținem ascunse și care cântăresc chiar mai greu decât celelalte, dar și despre cum putem să le eliminăm și să actionăm. Totul într-o tare frumoasă poveste despre o fetiță care ajunsese să fie copleșită de „nu-poții” ei.

E o adevarată comoară această carticică, o lecție profundă de psihologie ascunsă într-o poveste distractivă. Este recomandată copiilor cu vârsta între 3 și 7 ani, dar eu cred că merge și mai târziu și cred că și noi, cei mari, avem multe de învățat din ea. Noi am citit-o prima dată la 3 și 5 ani și copiii au fost tare încântați de ea.

Cartea se găsește pe site-ul editurii si în majoritatea librariilor. O puteți răsfoi pe libris.ro.

La final, vă și îmi doresc să înlocuim cât mai des „nu pot” cu „pot”. Cum spuneam și în articolul despre planetă, întotdeauna există ceva ce putem face. E nevoie doar să fim suficient de deschiși pentru a descoperi ce putem face și să actionăm.

Surse foto – arhivă personală