În fotografia de mai jos e o floare. Nu știu exact ce specie e, dar floricica asta mi se pare tare frumoasă. Îmi place și cum a ieșit poza, felul în care se vede floarea atât de clar și cum, în spatele ei, totul e ușor în ceață. Mulți oameni folosesc această tehnică atunci când fac fotografii și vor să evidențieze un anumit element. M-am bucurat și eu că telefonul meu a putut face asta, dar nu doar din cauza faptului că asta face sa fie mai interesantă poză. Adevărul e că fotografia nu doar scoate floare în evidență, ci și ascunde lucruri. Lucruri care, dacă n-ar fi fost ascunse, ar fi schimbat total imaginea. Acum, când scriu asta, îmi pare rău că n-am fotografiat și altfel. Cred că o a doua poză ar fi avut un impact mai mare decât faptul că vă spun eu acum că pe jos era plin de gunoaie. Gunoaie care nu se văd în grație tehnicilor moderne de fotografiere. Gunoaie care știrbesc profund frumusețea acestei flori. Profund și pe nedrept.

M-am gandit că povestea acestei fotografii se potriviște perfect la începutul celui de-al doilea articol despre planetă. Azi voi scrie despre primul pas – conceperea planului și, tot astăzi, vă spunem care e prima noastră provocare. De asemenea, la finalul articolului, veți găsi un document printabil cu ajutorul căruia vă puteți scrie propriul plan și puteți ține evidența modului în care reușiți să răspundeți provocărilor lansate de noi.

Obiectiv și motto

Oroce plan bun are nevoie de un obiectiv iar un motto ne poate ajuta să nu uităm esențialul și, atunci când suntem descurajați, ne poate da putere să continuăm. În ceea ce privește obiectivul meu, aș vrea să spun despre mine că mi-am ales unul măreț și sunt un exemplu de generozitate și bunătate, dar adevărul e că nu cred că sunt. Copiii mei sunt principalul motiv pentru care am început acest proiect. Desigur, nu sunt nici ignorantă. Observ ce se întâmplă în jurul meu, mă sensibilizează filmele sau articolele care vorbesc despre cât de gravă e situația și mă și deranjează multe din lucrurile cu care mă confrunt în viața de zi cu zi – cum ar fi gunoaiele despre care vorbeam la început. Totusi, cumva, de-a lungul timpului, asta nu a fost suficient ca să fac mai mult. Copiii au fost cei care m-au dus la nivelul următor. Copiii se află în spatele acestui proiect al cărui obiectiv principal și general este să avem o planetă mai sănătoasă.

De-a lungul timpului, am încercat să-i învăț de bine pe copii și să fiu un exemplu bun pentru ei. Spre exemplu, i-am învățat să nu arunce gunoaie pe jos și nici eu n-am aruncat. De asemenea, am colectat gunoiul selectiv, la un nivel incipient – deși, cu informațiile pe care le am acum, aș putea spune că a fost departe de reciclare ceea ce am făcut, dar asta e altă poveste. Totuși, lucrurile astea au condus și la frustrări. Copiii păstrează curățenia, dar mă întreabă adesea de ce alți oameni nu fac la fel, de ce sunt gunoaie pe stradă… Apoi, pentru că în zilele noastre e, practic, imposibil să vezi un film despre planetă sau animale fără să aflii și detalii despre cum planeta suferă, ei sunt foarte marcați de asta și-s revoltați pe toți oamenii care fac rău. Astea vin la pachet cu neputința și le-am simțit si eu, de fiecare dată. Nu-mi plac și-am zis că e musai să scot ceva bun din ele. Așa a apărut motto-ul:

Nu pot controla ce fac alții, dar pot controla ce fac eu. Eu aleg să fac bine!

Cu acest proiect mi-am propus să le ofer copiilor oportunitatea de a se exprima, dar și de a simți că fac ceva, cu adevărat. Prin urmare, obiectivul meu e să fac bine pentru copiii mei dar și să înlocuiesc frustrarea și neputința cu acțiunea. Vă propun, în acest sens, și un exercițiu – să ne jucăm puțin cu aceste cuvinte, să ne jucăm cu „nu pot” și cu „pot”. Cred că, atunci când vine vorba despre ceea ce simțim și despre cum ne copleșește sau ne blochează ceea ce simțim, cel mai important lucru e să ne punem trăirile interioare în cuvinte. Problema cu neputința este că, prin natura ei, parcă nu ne lasă să mergem mai departe. Mi se pare că neputința e exprimată destul de des, dar, cumva, asta parcă mai rău face. Nu pot să… rămân, prea des, niște cuvinte cărora nu le găsim o replică. Desigur, poate apărea cineva lângă noi și să ne spună despre cum putem să facem nu știu câte minuni, dar, uneori, asta nu ajută. Așa că, uneori, poate e bine să lăsăm neputința să fie; deși, teoretic, nimic nu e imposibil, poate că e bine să ne acceptăm limitele; să acceptăm că, într-un anumit moment al vieții noastre, chiar nu putem face anumite lucruri. Să nu ne oprim însă aici, ci să identificăm acele lucruri pe care le putem face. Aveți mai jos exemple.

Așa cum spuneam, acest exercițiu poate fi folosit în orice situație. Să ne exprimăm neputința, dar să nu ne oprim aici. Să găsim acel ceva pe care îl putem face, să-l punem în cuvinte și apoi să acționăm.

Altfel, e bine ca fiecare dintre noi să formuleze un obiectiv cât mai specific și mai puțin general. Poate vă doriți să economisiți bani sau să aveți un oraș mai curat. Oricum ar fi, e important să vină dinăuntrul nostru. La fel de important să ne fie clară motivația din spatele obiectivului pe care-l avem. De ce alegem să lucrăm pentru îndeplinirea acelui obiectiv? Ce trezește el în noi? Este bine să răspundem la aceste întrebări înainte de începe să acționăm.

Resurse

Orice obiectiv are nevoie și de o detaliere a modului în care îl putem atinge și a resurselor pe care le avem la dispoziție. Așa cum spuneam, obiectivul nostru principal e să avem o planetă mai sănătoasă. Nu să salvam planeta mâine și nici să avem cea mai sănătoasă planetă. Dacă vedem lucrurile din acest punct de vedere, deja sunt mai simple pentru că nu avem nevoie de prea multe resurse. Aproape că e suficient ca doar să ne dorim tare să facem o schimbare. În același timp, e bine să avem obiective mărețe, dar e bine să avem și obiective realiste. Așadar, cum putem avea o planetă mai sănătoasă? Noi ne-am gândit la aceste provocări. Sunt 20 la număr, iar ideea mi-a venit atunci când, la o saptămână după ce ne-am apucat să colectăm gunoiul separat, am observat cât de mult plastic am strâns și am conștientizat că acel plastic ar fi putut ajunge în natură. Am înțeles atunci că e pe bune. Fiecare acțiune chiar contează. Prin urmare, vă invităm alături de noi. Avem ca aliați răbdarea și determinarea și avem un plan printabil în care să ne notăm provocările și să ne observăm propria evoluție.

Provocarea săptămânii

Prima provocare e să stingem lumina. Nu, nu e umor negru, dar sigur că ne putem gândi și la factura de energie și așa împușcăm doi iepuri dintr-un foc. Altfel, noi, oamenii, suntem destul de risipitori și ar cam fi cazul să ne mai și oprim. Pe langă faptul că consumă multe resurse, lumina artificială mai are și alte efecte asupra noastră. Conform unul articol de pe nationalgeographic.org, lumina artificială afectează ritmurile naturale ale corpului la oameni și animale sau, cu alte cuvinte, ne afectează în funcționare noastră de zi cu zi, afectează calitatea somnului și nu doar atât.

Așadar, să ne facem un obicei din a stinge lumina atunci când nu avem nevoie de ea: când ieșim dintr-o cameră sau din casă, noaptea, când privim la TV, dar și în toate momentele în care o putem înlocui cu lumina naturală.

Vă și ne dorim mult succes în îndeplinirea acestei primei provocări! Așa cum spuneam, eu sunt convinsă că fiecare om și fiecare gest contează. Ce facem noi aici, acum, nu va produce cine știe ce schimbări dramatice, dar un efect tot îl va avea.

În principiu, următorul articol va apărea săptămâna viitoare. Desigur, dacă nu ne lovește din nou neprevăzutul.

La final, vă lăsăm și un material video, poate nu unul desăvârșit, dar, cu siguranță, drăguț.

Surse foto – arhivă personală & canva.com