După ce n-am mai scris vreo săptămână, m-am gândit că n-ar fi așa o tragedie dacă aș lua o pauză mai lungă de scris articole pe blog. Și mi-am luat pauză și nu s-a terminat, dar, între timp, am urmărit un curs de prim ajutor și nu pot să nu scriu despre asta. Scriu pentru că-i bine și pentru mine să-mi fixez unele lucruri în minte, dar scriu și pentru că ar putea fi de folos și altor oameni.

Totuși, nu voi aborda aici, acum, partea de prim ajutor. Mi-a plăcut mult cum, în cursul pe care l-am văzut eu, medicul a insistat tare mult pe importanța prevenției. Desigur, e bine să știm ce să facem atunci când se întâmplă un accident, dar și mai bine și mai simplu e să facem tot ce putem pentru a-l preveni.

Mi se pare că foarte mulți dintre noi mergem pe ideea că nu ni se poate întâmpla nouă. Gândul că viața asta e destul de plină de pericole poate să fie copleșitor și atunci preferăm să ne amăgim cu gândul că facem parte dintre cei privilegiați care nu vor trăi niciodată așa o tragedie. Problema e că atitudinea asta ne lasă complet lipsiți de apărare. Dacă nu acceptăm că suntem înconjurați și de pericole, nu vom ști cum să ne ferim de ele sau cum să reacționăm atunci când ele se întâmplă. De fapt, tragediile nu se întâmplă atunci când devenim conștienți de ele, ci atunci când nu știm cum să reactionăm în diverse situații. Oameni mor zilnic pentru că alți oameni nu știu să acorde primul ajutor. Mor copii… Alții rămân cu sechele pe viață tot din cauză că cei mai mulți dintre noi nu știm câteva lucruri simple care fac diferenta dintre viață si moarte sau dintre o viață bună și una plină de chinuri și durere. Și nu, nu exagerez atunci când spun că-s lucruri simple. Spre exemplu, încă din prima clipă în care am început diversificarea, mie mi-a fost întotdeauna teamă de faptul că unul dintre copii s-ar putea îneca cu mancare. Manevra Heimlich mi s-a părut mereu complicată și eram sigură că n-aș putea să o fac, că dacăs-ar întâmpla ceva mai degrabă aș îngheța. În acest curs pe care l-am văzut acum am avut o revelație cum n-aș fi crezut vreodată că pot avea. Pentru prima dată, am conștientizat, cu adevărat, că e vorba de secunde; în câteva secunde poți salva o viață. Urmărisem materiale cu manevra Heimlich pe manechine, dar în momentul în care, în acest curs, am văzut un material real totul s-a schimbat. Era o înregistrare din, cred, un magazin. Un copil se înecase cu o bomboană. Deși imaginile de pe camera de supraveghere nu erau extrem de clare, se vedea bine cum se sufocă și se vedea cum gesturile tatălui nu-l ajută cu nimic. S-a întâmplat ca un om care știa ce să facă să fie în zonă. A durat maxim 10 secunde să-i salveze viață. 6 mișcări simple au salvat o viață în mai puțin de 10 secunde. Am văzut asta și perspectiva mea s-a schimbat total. Habar nu am cum aș reacționa cu adevărat în fata unui astfel de pericol, dar, dacă pana acum eram convinsă că aș îngheța și n-aș face nimic, acum cred că aș acționa. Pentru că am conștientizat cât de mare putere are această acțiune.

Altfel, treaba cu nu mi se poate întâmpla mie, functionează până când se întâmplă. Dacă închidem ochii, pericolele nu dispar. E mai bine să devenim conștienți de ele și să fim responsabili. Decizia de a avea un copil presupune și asumarea unei mari responsabilități. Viața noastră se schimbă și e necesar ca unele schimbări să le facem noi, conștient. Lucruri cărora nu le acordam atenție au nevoie să intre în prim-plan. Bebelușii și copiii mici nu sunt de porțelan, dar sunt, totuși, ființe care au nevoie de noi, adulții din jurul lor, pentru a creste frumos. Dacă ei le-ar ști pe toate și ar putea acționa înțelept în orice situație, atunci n-ar mai avea nevoie de noi. Dar nu le știu și au nevoie ca noi, oamenii mari, să ne asigurăm că ei sunt în siguranță.

Așadar, las mai jos o listă cu lucruri pe care ar trebui să le facem ca părinți ( toate sunt inspirate din experiența mea de până acum la care s-a adăugat tot ce am văzut și auzit în cadrul cursului de prim ajutor):

– Nu lăsăm copiii nesupravegheați în locuri periculoase pentru ei. Spre exemplu, bucătăria e un loc care, pentru copii, e periculos. Durează câteva secunde să-și toarne oala cu ciorbă fierbinte în cap. Durează mult mai mult să se recupereze după o astfel de experiență. În funcție de vârsta și dezvoltarea copilului, părintele va decide când e ok ca acesta să poată sta singur în bucătărie. Eu, spre exemplu, dacă am oala cu mâncare pe foc, nu-i las nici acum pe copii lângă ea, singuri, și ei au 5 și 7 ani. De asemenea, un simplu pat, fără margini, poate fi un loc periculos pentru un bebeluș; mașina, vara, când e cald, poate fi un loc periculos pentru copiii deoarece se supraîncalzeste foarte repede; baia poate fi un loc periculos pentru bebeluși; la fel și masa de înfășat deoarece se pot rostogoli și cădea. Regula e să nu îi lăsăm nesupravegheați în aceste locuri. Nu, nici măcar un minut. Durează secunde să se întâmple un accident.

– Nu lăsăm obiecte periculoase la îndemâna copiilor. În această categorie intră: medicamentele, produsele de curățenie (detergent de rufe, spray de curățat mobila) obiecte fierbinți (fierul de călcat, cuptorul, foc deschis, oala cu ciorbă), obiectele ascuțite (cuțite, foarfece), obiecte mici care pot fi înghițite (magneți, monede, baterii). Toate acestea și, probabil, altele pe care le-am omis eu aici, trebuie să fie depozitate în locuri în care copilul nu poate ajunge sau în dulapuri închise cu cheia. Cum spunea medicul din înregistrare, dacă înainte de copil foloseam sticla cu detergent ca opritor de ușă, acum a venit momentul să ne luăm un opritor adevărat.

– Nu expunem copiii la soare între orele 11°°- 16°° și folosim cremă cu SPF50 când ieșim afară. Eu n-am fost niciodată prietenă cu soarele puternic și, prin urmare, nici copiii mei n-au fost expuși excesiv, dar am văzut în acest material niște arsuri despre care aș fi putut să jur că nu-s solare. Erau, lucru care m-a făcut și mai conștientă de faptul că e bine să apreciem soarele și să ne bucurăm de el, dar cu măsură.

– Îmbrăcăm copiii în haine deschise la culoare și, dacă este posibil, lungi, atunci când ieșim la iarbă verde; le facem duș când ajungem acasă, punem hainele la spălat și verificăm copilul de eventuale căpușe. Dacă o capușă este descoperită și extrasă în primele ore, riscul de complicați este extrem de redus.

– Atunci când călătorim cu mașina, folosim întotdeauna scaunul de mașină potrivit vârstei copilului și montat corect. Am povestit aici despre experiența noastră și despre cum m-a marcat un accident ușor. Scaunele de mașină salvează vieți și îi protejează pe cei mici de lovituri grave.

– Nu lăsăm copiii în apropierea ferestrelor deschise și ne asigurăm că nu există obiecte pe care s-ar putea cățăra pentru a ajunge la fereastră. Nu, nici măcar un minut. Nu îi lăsăm nesupravegheați și nu ne bazăm pe faptul că ar putea fi ei responsabili. Eu chiar am făcut asta, dar, în urmă cu trei veri, am făcut o greșeală. O singură dată. Sunt destul de sigură că nu voi uita vreodată teroarea de pe fața copilului meu. Mi s-a întipărit în suflet. Era atât de aproape de mine și, totuși, mult prea departe ca să-l pot prinde eu. Tudor s-a dezechilibrat în dreptul unei ferestre deschise ( era urcat pe ceva) și singurul lucru care l-a salvat a fost faptul că a avut niște reflexe absolut extraordinare și s-a prins de margine la timp. Apoi l-am prins eu, dar eu, singură, n-aș fi ajuns niciodată la timp. Ca să înțelegeți cât de rapid poate fi totul, vă spun că Maria era în aceeași cameră, cu fața spre fereastră, dar cu privirea îndreptată în altă directie fix in acel moment. Ea nu a văzut și nu a înțeles ce s-a întâmplat decât după ce ne-am liniștit noi și i-am povestit.

– Nu lăsăm copiii nesupravegheați în locurile pe unde circulă mașini; respectăm regulile de circulație și îi învățăm și pe ei să le respecte.

– Atunci când copilul folosește bicicleta sau ceva asemănător, îi punem casca de protecție. Pe lângă faptul că în unele zone e chiar obligatoriu, din nou, echipamentul potrivit ne ajută să evităm tragedii. O cască i-a salvat viața prietenei mele și ea e adult. Am scris despre asta aici.

– Folosim responsabil jucăriile din parc. Ansamblurile de joacă sunt concepute pentru anumite vârste și e bine să fim atenți la acest aspect. Desigur, e dificil să interzicem copiilor să le folosească, dar atunci când ne asumăm riscul de a le folosi, e musai să nu lăsăm copilul nesupravegheat. Asta înseamnă că e nevoie să fim suficient de aproape încât să îl prindem dacă alunecă.

– Vorbim cu copilul despre toate aceste lucruri, îi explicăm la ce se folosesc anumite produse, îi explicăm de ce sunt periculoase, îi explicăm de ce actionăm într-un fel sau altul și îi răspundem la întrebări. În plus față de asta, eu i-am lăsat pe copiii mei să exploreze unele obiecte sau produse sub strictă supraveghere; i-am lăsat pe ei să pună detergentul în mașina de spalat, i-am ridicat în brațe și le-am arătat ce se întâmplă în oala cu ciorbă, le-am arătat cum, chiar și eu, om mare, folosesc unele produse de curățenie doar cu mănuși; i-am lăsat să le atingă atunci când atingerea în sine nu reprezenta un pericol. Totuși, atunci când am făcut asta, explorarea acestor obiecte era obiectivul pe care-l aveam. Obiectivul meu principal nu era să spăl rufele, ci să satisfac curioziatea copilului cu privire la detergent. Nu am întors privirea de la copii și, pe tot parcursul acestor experiențe, le-am vorbit despre obiectele pe care le exploram împreună, explicându-le ca ele nu sunt jucării și spunându-le clar la ce sunt folosite. Motivul pentru care am făcut asta a fost acela de a le satisface curiozitatea în așa fel încât să diminuez tentația, dar și pentru că eu consider că e important ca cei mici să înțeleagă; nu putem fi chiar mereu langă ei si e bine să-i învățăm să gandească și să actioneze corect. De asemenea, am încercat să fiu un exemplu bun pentru ei, folosind casca atunci când merg cu bicicleta și centura atunci când mergem cu mașina.

– Ne asigurăm că avem în casă o trusă de prim ajutor. Eu port și în rucsac ceva asemănător. În rucsac am betadină, ser fiziologic și plasturi. Au fost rare momentele în care am folosit „trusa” din rucsac, dar importante. Nu vreau să mă gandesc la cum era să nu o avem. La un moment dat s-a întâmplat chiar să am eu nevoie. M-am tăiat într-o conservă atunci când puneam obiectele din plastic și metal în coșul galben. M-am bucurat că măcar era curată cutia, dar, din păcate, sângeram foarte tare. Pansamentul și plasturii din trusă m-au ajutat să transform momentul într-unul mai puțin dramatic și sa continuăm plimbarea liniștiți.

– Urmăm un curs de prim-ajutor pentru a învăța cum să reactionăm în situații dificile. Așa cum spuneam mai sus, sunt câteva gesturi simple care fac diferenta dintre viață si moarte. E bine să știm cum să reactionăm atunci când copilul are febră, când se lovește, dacă se îneacă, dacă se arde…

Acestea fiind scrise, vă doresc zile liniștite și o vară minunată în continuare!

Notă! Cursul de care pomenesc în acest articol a fost pus la dispoziție de La Primul Bebe la un preț modic. Din păcate, nu mai e disponibil acum, dar înțeleg că va fi din nou, anul următor. Recomand din toată inima un curs de prim ajutor și, de asemenea, această comunitate frumoasă. Știam de ceva timp de ea, dar nu consideram că fac parte din publicul țintă, nemaiavând bebeluș. Am intrat acolo cautând ceva pentru o prietenă cu bebeluș. Așa am aflat de curs care s-a dovedit a fi de mare ajutor chiar și pentru mine, mămică de copii mai măricei. De fapt, deși cursul a fost gândit pentru părinți, pentru ca aceștia să își poată ajuta copiii la nevoie, cu ajutorul unui astfel de curs pot fi salvate și viețile unor adulți. În ceea ce mă privește, am constatat – nu fără mândrie – că aveam deja multe informații bune, dar am aflat și foarte multe noi ( se recomandă să facem un astfel de curs o dată pe an) și, de asemenea, am devenit mai sigură pe mine și pe acțiunile mele. Acest din urmă aspect e foarte important. Fix la câteva zile după ce terminasem cursul m-am lovit de o situație nu foarte gravă, dar cel puțin neplacută (unuia dintre copii i-a curs sange din nas) în care am aplicat ce învațseam fără să-mi pierd firea și fără să intre nimeni în panică, având în vedere că a fost prima întâmplare de acest gen iar eu sunt omul care se sperie instant atunci cand vede sânge. Așadar, mulțumesc, La Primul bebe și domnului doctor Mihai Bucur, medicul care a susținut cursul.