Ziua 6

Într-un mod aproape ciudat, cea mai frumoasă perioadă de anul acesta a fost aceea de la început, când am stat în casă și nu exagerez deloc atunci când spun frumoasă.

Înțeleg de ce am simțit astfel. E normal să te simți bine atunci când trece greul, iar nouă asta ne-a adus izolarea, chiar dacă a fost doar o coincidență. După cum am mai spus cândva, copiii s-au îmbolnăvit tare încă înainte să fie totul oficial. Când ni se recomanda tuturor să stăm în casă, eu eram bucuroasă dacă Tudor putea să meargă pe propriile picioare până la baie, iar la „afară” nici nu visam. Când greul se prăvălea ca un bolovan uriaș și colțuros peste noi toți, eu îndrăzneam, pentru prima dată după mai multe zile, să respir fără să simt că mă sufoc. Copiii mei erau bine. Băiețelul meu era bine după câteva zile de coșmar, iar cu fetița mică reușisem să țin lucrurile sub control în așa fel încât ea să nu ajungă în stadiul în care fusese el.

Totuși,nu e doar asta, deși a contat mult. Contrar anumitor teorii, fericirea nu se simte doar prin contrast cu răul. M-am mai bucurat și în alte dăți când s-a terminat ceva rău, dar nu a fost ca în primăvara acestui an. Acum a mai fost ceva. A fost timpul. Timpul petrecut împreună. Timpul care a curs altfel decât de obicei.

Deși, practic, noi oricum ne grăbeam mai puțin că alții, ei nefiind la grădiniță în acel moment, tot am simțit diferența. Soțul meu a lucrat de acasă și a lucrat pe bune, în sensul că cei mici au înțeles foarte bine că tati e la muncă chiar dacă e dormitor și nu l-au deranjat. Am castigat, însă, trei ore. Două ore pe care le-ar fi petecut pe drum, dus întors, și o oră de la pauza de masă. Asta a însemnat timp suficient, cât să nu ne mai grăbim dimineața și copiii să rămână supărați pentru că n-au apucat să facă cine stie ce cu el, dar și eu să gătesc în liniște (pe vremea aia nu se jucau așa mult împreună; atunci doar ce începuseră). A mai însemnat și că la prânz luam masa împreună (tare frumoase au fost mesele alea) dar și cina împreună, seara (asta se mai întâmpla și înainte, dar nu în fiecare seara). Nu în ultimul timp, asta a însemnat un strop de timp doar pentru mine pe care l-am folosit,în principal, pentru a citi și pentru a zăbovi mai mult în cadă. 🙂

Nu știu prea bine cum a fost la alții, dar mie, uneori, îmi lipsește liniștea din zilele acelea. Cumva, din nu știu ce motiv, n-am mai ajuns la ea, deși și acum lucrează soțul meu de acasă, din când în când. Oricum ar fi, mă bucur de acele amintiri frumoase cu noi toți și cu copiii minunat de bucuroși. Bucuroși pentru că eram împreună și pentru că nu ne mai grăbeam nicăieri și aveam timp pentru orice. În ciuda fricii, în ciuda incertitudinii și în ciuda lacrimilor care curgeau uneori.

Pentru cei care au ajuns mai târziu pe aici:  Mi-am propus să găsesc 10 lucruri frumoase care mi s-au întâmplat în acest an. 🙂 Găsiți aici primul articol din serie, aici pe cel de-al doilea, aici pe al treilea, aici pe al patrulea și aici pe al cincilea.

Sursa foto- Pexels.com