Ce a fost bun în 2020/ 10 zile de gânduri frumoase (5)

Ziua 5…

În ciuda măștii care ne acoperă fața, îmi pare că pandemia această ne-a făcut să ne dezvăluim mai mult ca niciodată unii altora și lumii întregi. Educația (nu inteligența) emoțională ne lipsește multora dintre noi, fie că locuim în România sau prin alte locuri, și acest fapt aproape că ne-a dezbrăcat cu totul, într-un mod nu chiar plăcut, în fața lumii întregi, dar, mai ales, în fața noastră, obligându-ne să ne privim noi înșine fix așa cum suntem. Chiar dacă, aparent, suntem mai bine îmbrăcați.

În ceea ce mă privește, primul meu gând a fost că nu pot duce asta. Apoi am încercat și apoi m-am intors din nou la primul gând – nu pot duce această pandemie. Chiar dacă la nivel emotional trecusem deja printr-o dramă mai mare (doar a mea, nu a lumii întregi) și aveam destule povești cu morală cât să simt că aș putea mobiliza mulți alți oameni, eram convinsă că nu pot eu. Încă nu cred neapărat altfel.

Nu știu cum ar fi fost lumea mea dacă nu era pandemia, dar știu că cel puțin o parte din mine ar fi trăit în continuare în negare. Acum, în acest context, cele mai mari frici pe care le am eu au ieșit la suprafață și n-au găsit nimic în care să se oprească. Nimic care să le liniștească. Adevarul e că m-aș fi descris în multe feluri eu pe mine, dar niciodată n-aș fi spus că sufăr de anxietate. Am spus adesea că sunt fricoasă dar într-un mod superficial și deloc constructiv. Să admit că am o problemă cu anxietatea nici nu mi-ar fi trecut prin minte deși frica mă chinuia adesea, cu mult timp înainte să fie vreo pandemie. Da, era chinuitor înainte, dar a devenit insuportabil după. Atât de insuportabil că n-am mai putut ignora ce se întâmplă cu mine și-a trebuit să admit că am o problemă și ea are un nume. Ei bine, ăsta e un lucru bun pentru că următorul pas după descoperirea unei probleme e rezolvarea ei.

Nu, nu vă voi spune cum am învățat, ca prin minune, să îmi stăpânesc anxietatea pentru că asta nu s-a întâmplat. Nici n-am idee daca se va intampla vreodată. Știu însă că necunoscutul e mai înfricoșător decât ceea ce cunoaștem și orice problemă am avea, ea devine mai ușor de dus dacă putem să-i spunem pe nume. Așa și cu anxietatea. Dacă o acceptăm și o înțelegem e mult mai ușor decât dacă îi negăm existența.

În concluzie, aș putea să spun că pandemia m-a ajutat să nu mai trăiesc în negare și să mă confrunt eu, cu mine și cu ceea ce simt. Cât despre ajutor, cred că nimeni nu ar trebui să ezite în a apela la un psiholog în perioada aceasta. Apoi, în caz că aveți pofta de lectură, vă recomand cu drag o carte care mie mi-a plăcut foarte mult și pe care mi-aș fi dorit să o descopăr mai devreme. După cum am mai spus și în trecut, eu nu prea citesc cărți de dezvoltare personală. Am încercat în repetate rânduri, dar nu prea mi-a ieșit. Dansul fricii de Harriet Lerner este printre puținele care m-a prins. Poate pentru că este atât de uman scrisă și mult mai puțin teoretică față de altele, iar autoarea se dezvăluie cu un curaj incredibil. M-a ajutat mult și de asta am simțit că trebuie să scriu despre ea.

Atât pentru astăzi. Revin mâine. 🙂

* Pentru cei care au ajuns mai târziu pe aici:  Mi-am propus să găsesc 10 lucruri frumoase care mi s-au întâmplat în acest an. 🙂 Găsiți aici primul articol din serie, aici pe cel de-al doilea, aici pe al treilea și aici pe al patrulea.

Sursa foto – Pexels.com + arhiva personală

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close