De-a lungul timpului am scris mii de pagini în mintea mea. O parte foarte mică dintre acestea a ajuns pe hârtie, dar cele mai multe au avut un final. În nopțile în care nu puteam dormi, toate personajele prindeau viață și își trăiau aventurile, ajungând, până la sfârșit, la acea „closure” care îmi pare că…
Autor: Marianna
Cum îi explic copilului?
Nici nu știu dacă să vorbesc la modul general, sau să dau un exemplu concret, inspirat din ce am trăit în ultimul timp… Cert e că, de fiecare dată când apare o problemă, pare că părinții se gândesc mai întâi la copii, dar, oare, chiar așa e? Spre exemplu, când a început nebunia cu pandemia…
Cum ajuți un copil să învețe să citească
Băiețelul meu are cinci ani și jumătate, iubește cărțile și știe să citească și să scrie. Acum, nu vă imaginați că citește cursiv. Încă se mai poticnește la cuvinte mai complicate, dar cert e că, atât el, cât și surioara lui mai mică, adoră cărțile și la noi nu trece nicio zi fără să citim…
Dacă nu vezi, nu există! Sau?…
Eu citesc despre lucruri triste, sau teribil de triste în fiecare săptămână, uneori chiar zilnic. Fac asta de mulți ani, cu mult timp înainte să apară noul coronavirus și să predomine știrile astea urâte și, recunosc, m-am gândit adesea că am o problemă și că există în mine ceva care mă face să mă chinuiesc…
Lecția despre răbdare
Eu nu sunt, sau nu mă consider a fi o persoană cu prea multă răbdare. Sunt mai degrabă impulsivă și nerăbdătoare. Sau, poate, nu știu prea bine ce e răbdarea, având în vedere faptul că destul de mulți oameni spun despre mine fix invers. Știu, însă, că, mai ales în prezent, e nevoie mai mult…
Crăciunul din mai
Am întârziat, pentru a doua oară – deși doar câteva ore 🙂 – dar de data asta nu am uitat, ci am fost în parc. Da, sună într-un anume fel treaba asta, deoarece, pentru mulți, parcul nu mai e ce era înainte, iar pentru noi a fost prima dată după nici nu mai știu cât…
Cele mai periculoase temnițe nu au gratii. Nici lacăt.
Încă îmi amintesc razele de soare în întuneric. Niște raze care, chiar dacă răspândeau lumină, mai tare mă orbeau. Totul a durat câteva secunde, dar a părut o eternitate. Eram la țară. Eram destul de mică și mă jucam într-un fel de dulap pe care-l construia bunicul meu. Îmi plăcea mult să stau înăuntrul lui….
Secretul pe care ar trebui să îl cunoaștem cu toții
Milton era un copil fericit, fix așa cum sunt cei mai mulți dintre copii, până într-un anumit moment al vieții lor. În cazul lui Milton, acel moment a venit atunci când un băiat mai mare și mai puternic l-a îmbrâncit și, pentru că a fost întrerupt de învățătoare, l-a amenințat, spunandu-i că tot va reuși…
Despre polițe care se desprind din pereți și despre alegeri și soluții
Zilele trecute s-a desprins o poliță de pe perete. A căzut fix peste mine, cu tot cu câteva obiecte, destul de grele, care se aflau pe ea. N-am pățit nimic grav, doar s-a agravat ușor o durere pe care o aveam deja, dar sunt întreagă. Treaba asta mi-a amintit și de povestea cu drobul de…
Distanțare socială sau respectarea spațiului personal?
Vă amintiți cum era atunci când mergeați la bancă? Unii poate ați mers și în ultimul timp. Există în toate băncile – sau cel puțin în toate în care am intrat eu – o linie desenată pe jos, alături de un afiș pe care scrie mare – RESPECTAȚI LIMITA DE DISCREȚIE. Dacă vă amintiți asta,…