Ultima zi din viață…

Luni seara am făcut o scurtă vizită la un spital și asta mi-a dat idei pentru cel puțin trei articole. Recunosc însă c-aș prefera să rămân lipsită de inspirație decât să merg iar. Primul articol începe cu povestea unei femei. O femeie bătrână și singură care a ajuns luni seara, cu ambulanța, la camera de…

Încrederea se câștigă

Sunt fostă profesoară și înțeleg bine de tot cum e să fii în tabăra cadrelor didactice, mai ales că sistemul nostru de învățământ m-a rănit destul de tare. Aici, pe blog, am povestit doar o mică parte. Am dat examene, am luat note bune, am muncit mult. Nu m-am ales cu nimic pe termen lung….

Un copil cuminte

Încă îmi amintesc ora aceea de Limba și literatura română în care am studiat Baltagul. După ce ne-a prezentat ce vom face, primul lucru pe care l-a făcut domnul profesor a fost să ne întrebe dacă vreunul dintre noi a citit cartea. Am fost atat de entuziasmata în acel moment că am ridicat mâna instant….

Când citim printre rânduri

Am văzut azi cum imaginea unui om ale cărui opinii le apreciez mult a fost pur și simplu terfelită pe facebook, într-un anumit grup, și asta într-un mod cu totul nedrept. Un alt personaj prezenta ideile acestui om scoase din context și înflorite pe alocuri și le mai și comenta într-un mod deloc frumos. Comentariile…

Puterea unor vorbe…

Am citit cândva, pe facebook, o mică poveste cu morală,  care mi-a plăcut. Nu mi-o amintesc în detaliu, dar era vorba despre șapte broaște țestoase care și-au propus sa urce pe un munte înalt. Cineva însă le repeta că nu vor reuși niciodată și chiar așa s-a întâmplat. Toate, mai puțin una, au abandonat drumul…

Despre vremea care ne deprimă

“Nu se poate să fii trist pentru că plouă! Erai deja trist, încă dinainte să înceapă ploaia.” Eram la un curs prima dată când am auzit cuvintele astea. Un curs cu un profesor care m-a fascinat pur și simplu,  prin modul atât de direct și diferit în care expunea lucrurile. Erau mai mult decât simple…

În spatele unui coportament urât…

″…. A terminat răspunsul la ultima întrebare, iar eu am rămas câteva secunde privindu-l. A spart el tăcerea spunând în timp ce mă privea în ochi: Nu mă treceți nici dumneavoastră, nu? As fi învățat mai mult dar nu a vrut niciunul să-mi dea caietul… Știu că nu mă credeți… De fapt, te cred, am…

Despre bloguri și cărți

Spuneam, pe la început, că sunt începătoare în ceea ce privește blogurile – atât în a scrie pe un blog, cât și în a citi. Încă mă consider începătoare în ale scrisului, desi mai e puțin și fac un an de cînd scriu pe acest blog. Pentru că eu n-am mai scris astfel, înainte. În…

O altă perspectivă

Se dau două locații care oferă servicii pentru copii/ părinți, ambele  cu oameni draguti și cu loc de joacă pentru cei mici, bonus. De aici însă, lucrurile încep să se diferențieze. Primii sunt foarte stricți cu privire la întreținerea locului de joacă de către cei care îl folosesc. Nu încurajează și nu acceptă ca jucăriile…

Superficial…

Prima știre care mi-a apărut azi, când am deschis telefonul, a fost cea despre medicul fals. N-am vrut să o citesc. Eram și-așa destul de posomorâtă eu. N-aveam nevoie de încă un motiv ca să mă simt rău. Și n-am citit-o. Atunci. Mi-am făcut însă curaj în seara asta, impulsionată de faptul că doar ce…