Cum să fii, ca mamă, cea mai bună versiune a ta. Cu AENO

În urmă cu câteva zile m-am întâlnit cu o prietena veche, care-a constatat, cu uimire, cum au trecut anii și cât au crescut copiii mei. Am început să depănăm amintiri și, la un moment dat, m-a întrebat dacă mi-e dor de vremea când erau bebeluși. Întrebarea m-a luat pe nepregătite. Am făcut o pauză lungă,…

Frumusețe, culori și emoții cu MyCosmetics

De-a lungul timpului, am întâlnit în multe povești sau filme personaje care își schimbă culoarea părului în funcție de ceea ce simt, iar asta ar putea fi o dovadă a importanței culorilor în viața noastră, dar și a legăturii dintre acestea și sentimente. Dincolo de emoțiile primare, cum sunt tristețea sau bucuria, culorile pot exprima trăiri mult mai complexe sau, de ce nu,…

Copiii și filmele de ieri și de azi

Am trăit pe vremea când imaginile pe care le vedeam la TV erau doar în alb-negru și apoi au început să se coloreze pentru că mama punea un geam gălbui peste ecranul televizorului. Televizorul și tot ceea ce cuprindea el era așa SF că, îmi amintesc, bunica mea credea că tot ce se vede acolo…

Dorințele copiilor se îndeplinesc cu Answear

Cuprins O amintire cu miros de brad, o stea magică și o rochie roșie Mirosul de brad proaspăt umple casa întreagă și se împletește, într-un mod desăvârșit, cu aroma cozonacilor făcuți de mama. În sobă focul arde molcom, cu câte-o sclipire de lumină și-un trosnet, din cand în când. Sunt singură în cameră, în semintuneric….

Lâna – aliatul nostru împotriva alergiilor

Tudor, băiețelul meu, a fost mereu un copil care ne-a provocat în nenumărate feluri. Am învățat atât de multe de când s-a născut, cum n-aș fi crezut vreodată că pot învăța. Am învățat lucruri pur și simplu frumoase, cum ar fi să privesc din nou viața cu uimire, și-am învățat și lucruri pe care nu…

Bijuteriile Anyoli – un cadou viu din suflet pentru suflet

E interesant cum, în viață, îndeplinim atât de multe roluri. Când ne naștem, devenim fiice, surori sau nepoate… apoi devenim prietene, soții, angajate în diverse domenii, mame, bunici… Rolurile se schimbă de la o clipă la alta; dacă-s prea multe, putem simți că ne pierdem în ele… Se presupune că mereu va exista un rol…

Tu de unde îți iei informațiile despre tehnologie?

Mi se pare că sunt cea mai nepotrivită persoană din lume pentru a face un review al unui podcast despre tehnologie, dar iată-mă, azi, scriind fix despre asta. De ce spun că sunt cea mai nepotrivită? În primul rând pentru că nu-s pasionată de tehnologie și nici podcasturi nu prea ascult, deși le-am cam recomandat…