Ce a fost bine astăzi?

Băiețelul meu a fost tare furios astăzi. Pe bună dreptate, desigur. A zăcut câteva zile și când spun zăcut asta înseamnă că nici în fund, în pat, nu s-a ridicat. Ieri a fost mai bine, iar azi, de dimineață, era aproape că nou, deși noi, cei care îl cunoaștem, n-avem cum să nu observăm cât…

Crăciunul din martie

Crăciunul e despre bucurie, deci, aparent, n-aș avea niciun motiv să scriu despre asta acum. Suntem înconjurați de moarte, iar lumea e întoarsă cu susul în jos. Nimeni nu știe ce și cum va fi. Toți suferim într-un fel sau altul, chiar și cei care nu recunosc că suferă. Crăciunul este și despre recunoștință, iar…

De ce nu stau bătrânii în casă și cum am putea să ajutăm

În ultimele zile am tot citit despre bătrânii care ignoră recomandările și ies afară. Ei sunt puternic condamnați și/sau certați, iar comportamentul lor pare de neînțeles. Voi scrie mai jos de ce cred eu că ies bătrânii din casă și cum am putea să îi ajutăm să nu mai facă asta – pentru că e…

Sunt bine

Titluri mai multe și mai diverse ca în zilele acestea n-am citit niciodata. Toată lumea dă sfaturi, fiecare știe ceva, cu toții avem ceva de spus. E bine și e și normal, dar per total e haos și prea multă informație. De asta am și spus titluri și nu articole. Pentru că n-am citit tot…

Cea mai mare frică a mea și soluția pe care am găsit-o

Cu toții avem frici, iar ele sunt normale. Totuși, atunci când o anumită frică nu ne lasă să trăim e o problemă. Pe mine m-a copleșit frica zilele acestea. Atât de tare că aproape că o simțeam cum mă sufocă. Credeam din ce în ce mai mult că nu pot duce toată treaba asta din…

Tăcerea din bloc

Atentie! Urmează un articol trist. Oare câți dintre noi suntem prieteni cu vecinii din bloc? Oare câți dintre noi avem numerele lor de telefon? Eu nu sunt și nu le am. Am fost, înainte să mă mut aici. Aici, însă, e un bloc prea mare. Mă salut cu toți vecinii – mai puțin unul care…

Există soluții pentru orice

Când am rămas pentru prima dată însărcinată, eram și profesoară și în ultimul an la master, în același timp. Mi-a fost un pic frică atunci. Îmi era frică la școală de tot felul de boli pe care copiii le pot transmite ușor și care nu-s periculoase pentru ei, dar sunt periculoase pentru o femeie însărcinată….

Ce cred eu că ne-ar salva

Cum spuneam, am nevoie să scriu, astfel că voi scrie despre ce mi-ar plăcea mie: Magazinele să nu mai permită cumpărăturile excesive; să stabilească un numar maxim de produse care pot fi cumpărate, pentru că e cazul ca nebunia aceasta să înceteze. Asta nu înseamnă raționalizare. Doar ar permite celor care n-au avut sute, sau…

De ce scriu despre Coronavirus?

N-am idee ce părere v-ați facut despre mine cititnd un articol, sau mai multe de pe aceat blog. În general, nu doar acum. Nu știu dacă par tristă, optimistă, superficială, sau naivă; dacă par ignorantă, sau deșteaptă. Nu știu dacă mă plang prea mult, sau prea puțin. Nu știu dacă am făcut vreodată ceva bun,…