Am mers săptămâna trecută la un fel de curs de karate. Acesta se desfășura într-o sală mare, cu ușile deschise. Părinții puteau sta pe scaune, în dreptul ușilor, și de acolo puteau urmări desfășurarea cursului. În cazul nostru, Tudor urma să participe la curs, iar eu aveam să stau pe scaun, preț de o oră,…
Categorie: Eu şi copiii mei
4 zile de liniște cu doi copii mici/ De ce și cum să nu țipi la un copil
Încă îmi amintesc bine acel moment în care am țipat pentru prima dată la băiețelul meu. Era într-o vineri, pe la prânz. El avea nouă luni – doar nouă luni – și o zi perfect normală. Eu aveam o zi teribilă, poate cea mai teribilă din viața mea pentru că în ziua aceea soțul meu…
Când mami e bolnavă
Dacă sunteți părinți, sigur ați trăit măcar o dată momentul acela când v-ați simțit rău și fix atunci copilul avea și mai mare nevoie de voi. Dacă nu sunteți părinți, sigur ați văzut măcar o dată un astfel de moment – chiar și dacă nu l-ați observat – cu o mamă – dar nu doar…
Cum învățăm copiii să dăruiască
Eu cred că este foarte important să învățăm copiii să dăruiască și mai cred că asta nu se învață în parc, când punem presiune pe ei pentru a împărți jucăriile, ci prin puterea exemplului și dăruind împreună. Mai exact, făcând cele de mai jos: 1. Să mergem împreună cu copiii atunci când cumpărăm un cadou….
Poștașul
Într-o dimineață, la ora 8, am primit un telefon. Era un domn a cărui voce mi-a parut tare familiară și care a început prin a își cere scuze pentru faptul că mă deranjează atât de devreme. Mi-a spus apoi că este poștașul și că are un aviz pentru mine, pe care nu l-a putut lăsa…
Despre tristețe, recunoștință și o carte deosebită
Se joacă împreună pe covor. Sunt mici și frumoși. Maria doar ce s-a trezit, are părul cifulit după somn și ochii mici. Tudor e entuziasmat, dar într-un fel aparte. Ca niciodată, a întrebat-o pe surioara lui dacă vrea să se joace împreună cu el. Ea i-a răspuns da și au început să se joace liniștit…
Când frații se ceartă
Copiii mei – între care este o diferență de doi ani și două zile 😊 – se înțeleg, în general, bine. Au mici conflicte, normale, dar se respectă unul pe celălalt, aspect scos în evidență de faptul că vorbesc în șoaptă atunci când unul dintrei ei doarme, nu își deranjează unul altuia jucăriile, se gândesc…
Cum și de ce să sarbatorim Halloween
Exista un curent care sustine că orice sarbatoare împrumutată, inclusiv – sau mai ales – Halloweenul, nu e ok. Pe mine nu mă deranjează treaba asta. Eu chiar mă bucur de orice nou prilej de a face lucruri interesante și mici petreceri. Cred însă că atunci când împrumutăm ceva – sau când criticăm/ apreciem ceva…
Iti mulțumesc
În seara asta am stat până târziu – târziu pentru el – cu băiețelul meu și am citit pe nerasuflate vreo 60 de pagini de carte, cu destul de puține poze, deci mult mai mult text. E o carte în patru volume – acesta a fost ultimul – despre care vreau să scriu de vreo…
Fiecare lucru la timpul lui
Pentru prima dată, azi mi-am lasat băiețelul de aproape cinci ani să coboare singur scările, de la etajul patru, în timp ce eu și surioara lui mergeam cu liftul. Prea devreme?… Prea tarziu?… Prea puțin lucru ca să fie menționat pe un blog?… N-am idee. Ce știu însă e că eu am dezvoltat o adevărată…