Am spus în repetate rânduri că îmi place să citesc, dar și că nu citesc atât de mult cât mi-aș dori. Uneori nu citesc deloc și când spun deloc, mă refer la cărți pentru oameni mari. Citesc zilnic cărți pentru copii mici, adică cu multe poze și cuvinte puține. Nu mai știu dacă am spus…

Pare că lumea s-a împărțit din nou. Acum sunt cei care respecta regulile și, printre altele, poartă mască, și cei care nu fac asta. Sau, altfel spus, cei care cred în COVID și cei care nu cred, ca și cum această boală ar fi ceva în care să crezi. Dar, desigur, nu e nimic nou…

Notă! Am scris acest articol în perioada pandemiei, într-un moment când eram tare furioasă și am încercat să scot ceva bun din furia asta. El este un foarte bun exemplu de cum să faci ceva bun din ceva rău. Pentru că mereu, atunci când corpul îți este invadat de energia dată de o emoție așa…

Citesc o carte (pentru oameni mari, de data aceasta) despre care îmi propun să scriu mai multe atunci când o voi termina. Mi-a oferit multe revelații și perspective interesante și e genul acela de carte pe care pur și simplu îmi doresc să o am în casă, chiar și după ce am terminat de citit….

De fiecare dată când merg în parc și văd locurile de joacă pustii și înconjurate cu banda aceea albă, cu linii roșii, mă inundă o tristețe aparte. Ca și cum o săgeată ascuțită mi-ar fi înfiptă drept în inimă pentru că, oricât de frumos ar fi, oricât de tare ne-am relaxa și am uita, ele…

La câteva luni după ce s-a născut fetița mea, am mers la cumpărături într-un anumit Mega Image, preferatul meu dintre toate. Îmi plăcea pentru că era mult mai puțin aglomerat și mult mai spațios, prin comparație cu altele, dar și amenajat diferit și cu produse mai multe și diverse. Dar îmi plăcea și pentru că…

Aș putea lăsa acest articol gol pentru că, așa cum sugerează și titlul, nu găsesc cuvintele potrivite. Pentru că unele trăiri nu pot fi exprimate pe deplin în cuvinte. Nu-l voi lăsa gol. Voi povesti, așa cum pot, despre o zi pe care nu vreau să o uit. Acum ceva timp am scris aici pe…

Nici nu știu dacă să vorbesc la modul general, sau să dau un exemplu concret, inspirat din ce am trăit în ultimul timp… Cert e că, de fiecare dată când apare o problemă, pare că părinții se gândesc mai întâi la copii, dar, oare, chiar așa e? Spre exemplu, când a început nebunia cu pandemia…

Eu citesc despre lucruri triste, sau teribil de triste în fiecare săptămână, uneori chiar zilnic. Fac asta de mulți ani, cu mult timp înainte să apară noul coronavirus și să predomine știrile astea urâte și, recunosc, m-am gândit adesea că am o problemă și că există în mine ceva care mă face să mă chinuiesc…