Peste tot sunt oameni care spun și ne spun cum să – ne – creștem copiii. Fie că vorbim de bloguri (chiar și aici pe blog veti găsi astfel de idei), cărți întregi de parenting sau antiparentig, vecina de la etajul 5, sau un necunoscut oarecare de la colțul străzii. Toti, sau aproape toți, au…
Categorie: Gândurile mele
Un zâmbet
Acum cativa ani, pe vremea când aveam timp să fiu pasionată de prăjituri, nu doar gustoase, ci și frumoase, s-a nimerit să fiu la țară, la mama mea, fix de ziua celei mai bune prietene a ei. Cum stiam că niciuna dintre ele nu își serbează ziua de naștere cu mare fast, mi-a venit ideea…
„Te iubesc orice ai face!”
Am avut un fel de ceartă cu soțul meu și nu, scopul acestui articol nu e să-mi expun viața – atât de – personală pe blog, deci nu e despre ceartă, mai ales că certurile astea, cumva, dau și ele savoare vieții. I-am zis atunci să mă lase singură, fix pe versurile melodiei Pleacă, care…
Vine poliția! Fugiti!
Zilele trecute, în parc, aveam un fel de conflict cu băiețelul meu. O femeie ne privea foarte interesată și, la un moment dat, a intervenit. Trecând peste faptul că nu mi se pare chiar în regulă ca un străin să intervină în astfel de situatii, cel mai inteligent lucru pe care a știut să îl…
Mereu e loc de mai bine
Vara trecută am ajuns cu fetița mea cea mică în două cabinete stomatologice, în weekend, la urgență. Experiențele au fost așa de urâte, că amândouă am rămas cu traume. Pentru a evita astfel de situații neplăcute, în urmă cu câteva luni am mers fără vreo nevoie specială la un cabinet stomatologic pentru copiii. Acesta s-a…
Vinovăție…
Într-un timp îmi plăcea să urmăresc seriale polițiste și mentionez asta pentru că,exceptând câteva opționale din facultate care au atins și acestă parte, n-am nicio treabă cu poliția sau cu felul în care polițiștii lucrează pentru a descoperi pe cei care au comis diverse infracțiuni. Prin urmare, mă bazez strict pe ce am văzut în…
Cum arăți când suferi
Acum vreo doi ani, o femeie mi-a povestit despre cât de revoltător i se pare ei că unii oamenii care suferă și aleg să își spună povestea public, cu scopul de a cere ajutor, apar machiați și aranjați. Spunea ea că dacă omul chiar e suferind, ar trebui să-și arate durerea toată, nu să piardă…
Obiective
Iată-mă cum scriu din nou, mai devreme decât mi-aș fi imaginat, în timp ce încă mă joc cu culorile noului blog. Trebuie să recunosc că treaba asta cu blogul cel nou m-a mai trezit un pic din amorțeală și oricât am zis că nu fac nimic, încet încet, apare ceva ceva ce ar putea să…
Necunoscut
Acest articol s-ar putea să nu fie la fel ca cele precedente și – sper – nici ca cele care îi vor urma. M-am sinucis virtual, ștergându-mi blogul (ducesa-tm.ro). Aș vrea să spun că regret sau că îmi pare rău, dar nu pot. Cel puțin nu încă. Poate cândva. Am primit o lovitură puternică și…
Iubire
Cred că în telenovele am văzut acele povesti în care un barbat iubește atât de tare o femeie încât o încurajează să meargă în brațele altuia. Pentru că ea iubea pe altul și pentru că el o iubea atât de tare încât își dorea ca ea să fie fericită, chiar dacă fericirea ei însemna nefericirea…