Înainte să devin mamă credeam, în naivitatea mea, că bebelușii dorm foarte mult. Apoi am devenit mamă și am descoperit ceea ce, credeam atunci, că e crudul adevăr – bebelușii nu dorm. În scurt timp aveam să revin la ideea inițială – da, bebelușii chiar dorm foarte mult – dar dintr-o perspectivă ușor diferită care…
Etichetă: blogging creativ
”E toamnă, dar nu și în sufletul meu…”/ Cum să-ți pregatești casa pentru toamnă cu Answear
Ana și Maria nu se cunosc una pe cealaltă, dar au foarte multe în comun. Ambele trăiesc într-un oraș mare și aglomerat și au joburi asemănătoare care le ocupă aproape tot timpul; ambele locuiesc într-un apartament de bloc mobilat frumos și modern și merg cu metroul la muncă. Mai ales, ambele urăsc frigul, motiv pentru…
Toamna – anotimpul oportunităților de învățare și dezvoltare
Toamna e un anotimp tare interesat. E anotimpul pe care, cumva în mod natural, îl privim ca pe un sfârșit. Primăvara e începutul, toamna e sfârșitul. Natura renaște primavara si moare toamna. Toamna se termină vacanța, se ascunde soarele, se răcește apa mării și, în ciuda inventivității oamenilor, se termină sezonul legumelor și fructelor proaspete…
Acasă
Cinci litere, trei silabe, un cuvânt. Un simbol. Acasă. De ce se numește acasă, acasă și nu altfel, mă întreabă băiețelul meu. Sau de ce mărul nu se numește pară? Îi vorbesc despre simboluri și despre sens. Îi spun că acasă chiar se mai numește și altfel și, ca să exemplific, folosesc Google translate pentru…
Bucătăria desăvârșită
Zilele trecute am primit o poză cu o tartă. Era făcută de soțul unei prietene și, la prima vedere, părea că n-are nimic în plus sau în minus față de alte tarte. Totuși, dacă priveai fotografia cu un strop de atenție, anumite detalii ieșeau în evidență. Deși era ușor să îți dai seama că nu…
Curățenia de primăvară cu Kärcher și doi copii mici
S-ar putea să pară ciudat titlul pentru că – nu-i așa? – ultimul lucru de care are nevoie o mamă cu copii mici e curățenia de primăvară. Ca și cum nu ar avea și așa destule pe cap. Mie, cel puțin, mi s-a spus adesea să fac mai puțină treabă și să aleg, în loc,…
O după-amiază de poveste cu Fares și doi copii mici
Plouă. Totul e gri și pe fereastră se văd doar stropi mari de apă. Îmi place ploaia. Îmi place să stau în casă, la căldură, și să o privesc. În casă sunt, dar nu stau. Copiii încă n-au învățat să fie triști din cauza ploii și nu mă lasă nici pe mine. Sunt cu ei,…
Cum ne pregătim pentru venirea bebelușului
Cred că nu există mamă care să nu aibă pregătit un întreg arsenal de sfaturi destinate tuturor celorlalte femei care n-au ajuns încă în acel punct. Uneori blând, alteori mai agresiv – ceea ce e trist – fiecare dintre noi ține să împărtășească cu alții ceva ce a învățat. Motivele-s diverse. Voi vorbi cândva și…
Niciodată nu e prea târziu pentru SuperBlog
De vreo săptămână tot curg prin mintea mea idei de articole. Nu orice fel de idei, ci unele speciale care se activează așa, dimineața devreme, în anumite zile ale săptămânii. Apoi, mai e și un dor. Un dor de a face ceva altfel, un dor de a îmi condimenta puțin viața într-un fel în care…
Articole pe care nu le-am scris/ SuperBlog în vremea Coronavirusului
Când am participat pentru prima dată la SuperBlog am scris că am învățat foarte multe din acea competiție și nu m-am referit doar la partea de blogging, ci și la faptul că am cunoscut virtual mulți oameni care fac multe lucruri minunate. Când m-am înscris la a doua ediție am spus că voi scrie doar…