O doză de magie într-o bibliotecă reciclată

Săptămâna trecută am primit o pilotă de lână într-o cutie mare de carton. Cutia era așa de curată și părea atât de rezistentă, încât mi-a venit să o păstrez. Ușor, ușor o idee a încolțit în mintea mea și l-am rugat pe soțul meu să nu arunce cutia, chiar dacă ne tot loveam de ea…

Cărțile – văzute prin ochii unor copii

Astăzi e ziua lui Tudor, băiețelul meu încă mic și, în același timp, din ce în ce mai mare. Se împlinesc 8 ani de când eu sunt mama lui și 8 ani de când el nu încetează să ne provoace și să ne uimească în fiecare zi, făcându-ne să-l iubim din ce în ce mai…

Ce facem când copiii și/sau părinții sunt bolnavi?

După cum am spus deja, am fost bolnavi toți patru. Nu ne-am revenit încă toți, dar cred că e momentul potrivit să scriu acest articol. Nu cred că am manageriat prea bine situația, deci, cu siguranță, nu e un articol în care vă povestesc despre cât de minunat m-am descurcat eu. E, mai degrabă, un…

Despre Roald Dahl

În anul 2021 l-am descoperit pe Roald Dahl. După ce am terminat prima carte, primul gând care m-a lovit a fost că nu-mi vine să cred că am putut trăi până la vârsta asta fără să-l descopăr mai devreme. Mi s-a părut o pierdere uriașă, dar, presupun că toate au rost și e un timp…

Țara de dincolo de gânduri

Cartea din această săptămână are o poveste specială. Este scrisă de o mămică – Gabriela Șulea- pentru băiețelul ei și este, în același timp prima carte publicată de autoare. Dincolo de orice, mie mi se pare absolut minunat să vezi cum ceva ce ai creat pentru copilul tău prinde viață și încălzește sufletele și mințile…

Poezii pentru copii – Sofia și pisoiul Miau

Astăzi e despre poezii și asta în condițiile în care eu nu sunt o mare cititoare de poezii. Ciudat, aș spune, deoarece atunci când îmi pica vreo carte în mâini, nu o lăsăm până nu o terminam. Totuși, ajungeau rar la mine astfel de cărți, din motive pe care încă nu le-am identificat. Cu copiii…

Baba-Cloanța-Cotoroanța

Cartea din această săptămână e o adevărată bijuterie. Ea ne vorbește despre unul din cele mai celebre personaje din copilăria noastră și, în același timp, din copilăria copiilor noștri. Pentru că sunt foarte puțini copiii care nu au auzit măcar o dată de Baba Cloanța. Vreau să cred că sunt puțini cei care, în zilele…