Acum ceva timp am scris despre cartea Trolul furios și despre cum ea explică, într-un mod aproape impecabil, felul în care se simte și crește furia, dar și cum manifestarea furiei într-un mod mai puțin sănătos îi poate răni pe cei din jur, sau pe noi înșine. Am mai scris și că, atât eu, cât…
Autor: Marianna
Cum facem mișcare în casă- 20 de idei de activități pentru copii mici
Copiii – dar nu doar ei – au nevoie de mișcare, iar în această perioadă e o adevărată provocare să găsim activitățile fizice potrivite. Cei mai mulți făceau mișcare afară și chiar dacă unii continuă să iasă, plimbările nu sunt la fel ca înainte și nu presupun atât de mult efort fizic, iar lipsa efortului…
Emoțiile pe înțelesul copiilor – idee de joc
Am scris de câteva ori aici, pe blog, despre emoții, dar sunt departe de a fi ajuns la nivelul pe care mi-l doresc în acest domeniu, motiv pentru care mereu caut soluții pentru a învăța mai multe. Deși înțeleg bine de tot importanța emoțiilor și a cunoașterii și înțelegerii acestora în profunzime, eu nu mă…
Nu e despre ceilalți. E despre tine!
Atunci când lumea s-a oprit, internetul a explodat. Era deja o a doua lume acolo, una – prea – mare și foarte complexă, dar dintr-o dată s-a făcut și mai mare. Cei care înainte erau activi online, au devenit și mai activi și, pe lângă ei, au apărut și oameni noi. Din ce în ce…
Să stai acasă e noua rușine
În urmă cu câteva săptămâni era o rușine să cumperi mai mult de o bucată dintr-un produs. Se considera că faci provizii și ești paranoic. Știu bine, pentru că și mie mi-a fost rușine. Deși proviziile fac parte din viața mea, cam de când au apărut copiii și nu-mi permit să merg la cumpărături oricând…
Crăciunul din aprilie
Proiectul meu e departe tare de ceea ce mi-am dorit să fie atunci când l-am început. Atât de departe e el și atât de obosită sunt eu, încât nici nu-mi mai amintesc exact ce am scris în primul articol. Oare cât din tot ce voiam să fac am împărtășit aici, atunci? Nu știu, dar știu…
Oameni care aduc Lumină
De ieri și până astăzi am început vreo cinci articole, dar nu am terminat niciunul. Am vrut neapărat să scriu, însă toate literele tastate s-au aranjat, cumva, în cuvinte prea triste. Aproape mă resemnasem cu faptul că nu voi reuși, dar un anumit eveniment special care s-a petrecut astăzi, la ora 17, m-a făcut să…
Cum să ieși în oraș la tine acasă
Astăzi este despre mâncare și supraviețuire, dar nu despre cum supraviețuiesc oamenii cu ajutorul mancării, ci despre cum putem ajuta mâncarea să supraviețuiască și, în același timp, să ne și simțim bine. Pentru că da, noi oamenii avem nevoie de mâncare, dar e mult mai frumos să ducem experiența aceasta la un alt nivel. Să…
Despre victimele colaterale ale Coronavirusului și cum le putem proteja
Un renumit medic pediatru scria ieri că noul coronavirus nu a luat dreptul altor microbi de a îmbolnăvi un copil mic. Tot dânsul amintea de un copil care a murit zilele acestea, nu din cauză că ar fi avut COVID, ci datorită unei boli tratabile, dar care nu a putut fi ținută sub control acasă….
Cum să luptăm cu tristețea și furia
Medicii, asistenții, farmaciștii, curierii, lucrătorii comerciali și toți ceilalți oameni aflați în prima linie în această luptă teribilă au grijă de noi. Treaba noastră, a celorlalți, este să stăm acasă, dar nu să ne oprim aici. Noi, la rândul nostru, trebuie să avem grijă de noi înșine și unii de alții, fizic și psihic, pentru…