Anul acesta nu a nins. Nu știu dacă o să mai ningă și nu știu nici cum va arăta parcul nostru dacă ninge și, apoi, după ce zăpada se topește. Am scris anul trecut cum arata atunci – deloc bine. Acum, în acest prezent, arată foarte frumos de la distanță. Prea frumos chiar. A fost…
Categorie: Gândurile mele
Un părinte ar trebui să știe când se retragă
Am mers săptămâna trecută la un fel de curs de karate. Acesta se desfășura într-o sală mare, cu ușile deschise. Părinții puteau sta pe scaune, în dreptul ușilor, și de acolo puteau urmări desfășurarea cursului. În cazul nostru, Tudor urma să participe la curs, iar eu aveam să stau pe scaun, preț de o oră,…
Crăciunul din Ianuarie
Vă mai amintiți articolul meu? 🙂 Acela în care am promis ca, în fiecare lună, pe data de 24, să scriu un nou articol care să ne amintească să fim mai buni. La fel cum am fost mai buni de Crăciun, să fim mai buni și în restul anului. Îmi respect planul, chiar dacă acest…
Educația nu se face prin umilire
Nu îmi amintesc acum dacă am scris, sau doar am vrut să scriu, că susțin inspecțiile neanunțate. După ce am trăit câteva, atât ca profesor, cat și ca elev, am ajuns la concluzia că ceea ce se întâmplă în școală în timpul unei inspecții nu reflectă deloc realitatea. Plus că scopul inspectiilor pare a fi…
Puterea tăcerii
S-ar putea să ziceți că sunt nebună și nu sunteți neapărat departe de adevar pentru că sunt bolnavă de câteva zile și am mintea ușor în ceață. Acestea fiind zise, vă recomand totuși, un experiment – tăcerea. În dimineața aceasta mi-a fost recomandat repaus vocal, dar îl practic de aseară pentru că e teribil de…
În zilele noastre toți suntem medici și psihologi
În zilele noastre accesul la informație e extrem de ușor, iar informația foarte diversă și nu, nu e nimic nou în ce spun eu aici. La fel, nimic nou nu e nici dacă spun că așa ceva e deopotrivă util și periculos, dar aș vrea să dezvolt puțin acest subiect. Prin informație nu mă refer…
9 motive pentru care e bine că nu avem apă caldă și căldură
Fie că locuiți în București, sau în provincie, cel mai probabil ați auzit despre problemele cu apa caldă și căldura din cel mai important oraș al țării noastre. Pentru mine sunt o noutate. Cu câteva excepții – notabile, e drept – de când locuiesc în acest cartier nu am avut niciodată probleme de acest gen….
Obstacole mici si visuri mari
Marea mea dorință e să public din nou o carte, dar deși a trecut ceva timp de când îmi doresc, n-am făcut nimic în sensul asta. E adevărat că am scris, dar ca să publici o carte nu e suficient să scrii și să aștepți să vină zâna bună să îți descopere singură poveștile și,…
Un Crăciun fericit
Iubesc Crăciunul dintr-un milion de motive. Mâncarea nu e unul dintre ele sau, mai exact, mâncarea noastră tradițională, pentru că altfel ador mesele festive. Cârnații, caltaboșul, sarmalele, carnea de porc și altele asemenea nu mă atrag deloc, din contră. Când vine vorba despre ele îmi amintesc doar cum mă ascundeam în casă, la țară, și…
De Crăciun, fii mai bun…
Zilele trecute scriam că aceasta este perioada din an în care oamenii fac cele mai multe fapte bune și asta e bine. Totuși, de ceva timp, iese din ce în ce mai mult în evidență faptul că se exagerează, în special în cazul copiilor aflați în diverse centre. Citeam, cred, anul trecut, despre cum fructele…