Poștașul

Într-o dimineață, la ora 8, am primit un telefon. Era un domn a cărui voce mi-a parut tare familiară și care a început prin a își cere scuze pentru faptul că mă deranjează atât de devreme. Mi-a spus apoi că este poștașul și că are un aviz pentru mine, pe care nu l-a putut lăsa…

Când dăruiți ceva unui copil sărman…

Suntem în perioada cu cele mai multe fapte bune din an. Un pic prea multe, spun unii, dar eu cred că e bine și așa. Decât să nu facem fapte bune deloc, mai bine să le facem și doar o dată pe an. Totuși, pentru că mereu e loc de mai bine, pentru toți cei…

Despre tristețe, recunoștință și o carte deosebită

Se joacă împreună pe covor. Sunt mici și frumoși. Maria doar ce s-a trezit, are părul cifulit după somn și ochii mici. Tudor e entuziasmat, dar într-un fel aparte. Ca niciodată, a întrebat-o pe surioara lui dacă vrea să se joace împreună cu el. Ea i-a răspuns da și au început să se joace liniștit…

Am întrebat 10 bloggeri români

De câteva zile nu am chef de nimic și îmi e greu să mă concentrez chiar și la scris. Posibil să fiu în sevraj după SuperBlog – despre care mi-am promis că voi scrie un articol, dar cred că mai durează puțin. Una peste alta, m-a luat și o răceală care, dincolo de faptul că…

Despre acceptare

Traind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece,Ci eu în lumea mea ma simtNemuritor și rece. Îmi place Eminescu, dar nu cred că există om căruia să nu îi placă. Măcar puțin. Un comentariu la o poezie a lui mi-a adus nota zece, pusă direct în catalog de către un domn profesor vestit pentru faptul…

Rezoluții împlinite

Vă amintiți acele prime zile de la începutul anului? Euforia ce le umple din plin? Sentimentul acela de nou început și planuri peste planuri despre cum o să fim mai buni și câte minunății o să facem? Bine, poate nu chiar toți trec prin asta, dar eu am trecut și, la fel ca mulți, și…

Fiecare lucru la timpul lui

Pentru prima dată, azi mi-am lasat băiețelul de aproape cinci ani să coboare singur scările, de la etajul patru, în timp ce eu și surioara lui mergeam cu liftul. Prea devreme?… Prea tarziu?… Prea puțin lucru ca să fie menționat pe un blog?… N-am idee. Ce știu însă e că eu am dezvoltat o adevărată…

Eu despre ce scriu?…

Citeam, acum vreo săptămână, câteva comentarii din grupul de Facebook al deja vestitei competiții care îmi umple blogul de aproape 20 de zile. Unui concurent i se spunea că a fost curajos pentru că s-a înscris în așa un concurs cu un, să zicem, blog culinar, căci  nu prea are relevanță în ce vreau să…

Grădinița mea perfectă

Grădinița perfectă nu există. De fapt nu există nimic perfect și prin urmare, nici nu caut asta. Nimic însă nu mă împiedică să visez. 🙂 Dincolo de visuri însă, cineva m-a întrebat într-o zi dacă știu ce vreau de la o grădiniță. Am răspuns da și, din nu știu exact ce motiv – poate să…

Televizor la grădiniță?

Încă de anul trecut, când cautam grădiniță, acesta a fost un aspect care a cântărit mult, pentru că nu sunt de acord cu televizor sau orice alt tip de ecran la grădiniță, sub nicio formă. Nu mă situez la vreo extremă. Deși nu agreez televizorul în general, n-am reușit să îmi feresc cu totul copiii…